Era sfârșit de an, trebuia sa fac bilanțul contabil pe tot anul, iar asta însemna multe ore petrecute la calculator. Cat as fi vrut sa mai fiu din nou copil, sa n-am griji . Mi-am pus capul pe birou, preț de câteva minute, pentru a mă relaxa . În fața mea era o fetiță mică și dragalasa, cam de cinci ani, care-mi făcea cu mâna.
- Bună! Nu te-am mai văzut prin cartier. Locuiești aici?
Îmi era cunoscuta vocea , chipul, dar nu știam de unde.
- Cred ca da, i-am răspuns nedumerită!
- Numele meu este Andreea Popescu ,am cinci ani și locuiesc în blocul acela, unde se văd florile la fereastra. Iar ea e Ema, păpușa mea.
Și pe mine mă cheamă tot așa, și tot acolo locuiesc ,și eu aveam o păpușă, Ema, îmi venea sa-i spun.
- Andrea, trezește -te!
Mi-am ridicat ochii, era mama. În fața mea stătea teancul de acte.
