Răspuns :
În inima României odihnește de veacuri pădurile, blânde icoane ale toamnei ce se revarsă prin pletele lor. Secole de-a rândul au fost martore tăcute ale trecerii pașilor celor care au vrut să ne strângă la piept tot dorul celor care nu s-au mai întors. Falnici strajeri au știut a legăna doina pe lacrimile fiecărei frunze căzute. De foioase sau de conifere, pădurile au știut a tine umbră unui întreg ținut fiind casă haiducilor și popas trecătorilor. Din brațele lor am știut a smulge lumina care ne-a încălzit casele și sufletele. Brazii au fost jertfe pentru Crăciun din dorința de a ne păstra tradiția. Scutul unui popor întreg sunt și vor rămâne pădurile prin oaza lor de liniște și verdeață, călătoare prin timp a tuturor zborurilor din cuiburile rămase peste suflet. Și cine n-ar vrea să adoarmă vrăjit de glasul naturii cu tâmplele mirosind a veșnicie? Dar azi unele păduri au învățat să plângă într-o vale a neputinței. Păsările nu mai știu să se întoarcă acasă. De ce cad frunzele peste buzele copacilor fără de pădure? As vrea să mă pot întoarce acasă dar am rămas doar un zbor peste mâinile întinse a unui mare pustiu.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți alte întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!