👤

redactează o compunere de 10-15 rânduri in care să folosești cuvintele vreme pricina mohorâtă fericit astfel

Răspuns :

Copacii purtau mănuși albe și pufoase lăsând crengile la pământ. Peste tot era un alb imaculat. Căsuțele pitite zăceau încărcate cu zăpadă. Totul era pustiu, doar de ici colo puteam observa câte un om cu lopata în mână făcându-și cărare dinspre casele lor spre strada principală. Norii pufoși nu încetau să plângă de trei zile, astfel s-a adunat un strat destul de gros de zăpadă. Vremea era mohorâtă din pricina gerului și a viscolului. Eu stăteam în casă cu un ceai fierbinte, și o carte în mână privind între timp și pe fereastră cum fulgii de nea zburau în toate direcțiile. Mă simțeam atât fericit că iarna a venit din nou. Sa anunțat că mâine va fii soare, așa că voi putea ieși la sănioară cu prietenii. Eram foarte nerăbdător să vină ziua de mâine. Deja pregătea tot ce trebuie pentru ieșirea cu prietenii. Dar până atunci voi petrece cu familia în casă la căldurică așteptând marea ziua în care vor începe aventurile de iarnă.