Răspuns :
În dăsagi, pe umăr, văru-meu Păcală
Aducea-n târg ouă şi smântână-n oală.
Numărând la mână cât e săptămâna,
Cumpănea cu ouă brânza şi smântâna,
Şi pornea de joia şi cu bulzi de caş,
Să-i ajungă vineri marfa în oraş,
Când, din casă-n casă, pentru fiecare
Domn, avea vreo turtă şi prin buzunare.
Advocaţi şi doftori şi adeseori
Cântăreţi şi pictori, dascăli şi actori.
Dintr-un timp aude un cuvânt ciudat,
Care fuse-aproape greu de invăţat.
Când vorbeau pe scară-n uşi ori pe ferestre,
Domnii, muşteriii, îşi ziceau "maestre".
Câte cinci şi zece de-astfel de pedeştri,
Adunaţi la poartă, toţi erau maeştri.
- Ce-o mai şi asta ? - se-ntreabă Păcală -
Că n-am auzit-o-n piaţă, nici la şcoală.
Poate-n Capitală este şi rămâne,
Ca-n Găieşti, cum fuse "neică" sau "jupâne".
Dar văzu că vorba "maestre" stârneşte
O înviorare, parcă-i franţuzeşte,
Şi la bătrâneţe şi la tinereţe.
El, un an de zile puse să o-nveţe.
Cei chemaţi cu vorba care i se spune,
Înfloresc în sine-ndată. Ce minune ?
Cum le zici "maestre" în ce-aveai de spus,
Gâtul li se-nalţă de trei ori mai sus,
Omul e mai ager, mai vioi, mai sprinten,
Ca un roib agale, îndemnat de pinten.
Şi Păcală-şi zise: "Vorba asta scurtă
E ca mângâierea porcului pe burtă.
E cu farmec dulce şi, din strâmb ori ciung,
Simţi că te lăţeşte şi te face lung.
Insul se mândreşte, limba-i se deznoadă
Şi ia vânt şi, vesel, dă-n nădragi din coadă.
Măi ce bine-mi prinde !
Am aflat şi harul
Să-mi pui în picioare bine şi măgarul.
Cum ajung acasă, văd eu cât îi este
De fudul auzul, şi-o să-l strig : "Maestre !"
e de tudor arghezi
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți alte întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!