Și iată cum îmi amintesc și azi, cum nea Trifan, tatăl colegului meu Mitriță, într-o seară de început de toamnă, alergase într-un suflet la bunicul meu Spiridon, pentru a-i da vestea cea mare: câștigase la Loto 1393 de lei !
Într-o vreme de mari lipsuri, suma părea fabuloasă, iar coana Flora, croitoreasa din capătul străzii, într-un acces de sinceră invidie, șoptea pe la colțuri cum că și-a băgat necuratul coada, altfel de unde, dintr-o dată și pe negânditele, să pice așa mare plocon lui Trifan, muzicantul de orice ocazie al micului nostru sat.
Prima și cea mai vizibilă schimbare s-a petrecut cu Mitriță, care peste cam o săptămână se prezentă la școală îmbrăcat într-un costum nou, vișiniu, cu o cămașă albăstrică și un papion, pe care străluceau ca niște beculețe, într-o fericită aliniere, câteva panseluțe portocalii.
Cred că era fericit, pentru că zâmbea tot mai des, iar gropițele din obrăjorii lui dolofani îi dădeau un aer angelic, întrunind, într-o ședință fulger a fetelor din primele bănci, titlul de cel mai norocos tocilar al clasei noastre.
