NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.
apárte ai, av [At: I. NEGRUZZI, S. V, 144 / E: fr à part] 1-2 (În mod) separat. 3-4 (La teatru) Ca și cum ar vorbi cu sine însuși, dar cu glas tare. 5-6 Deosebit.
REVELÁȚIE, revelații, s. f. Actul descoperirii a ceva necunoscut sau chiar a ceea ce este descoperit; p. ext. lucru revelat. ◊ Expr. A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde în chip neașteptat (și plăcut). ♦ (Rel.) Actul prin care se descoperă sau se face cunoscută divinitatea. [Var.: revelațiúne s. f.] – Din fr. révélation, lat. revelatio, -onis.
coincidénță sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ~din~ / P: co-in~ / Pl: ~țe / E: fr coincidence] 1 Suprapunere exactă Cf congruență. 2 (Fig) Potrivire incidentală și neașteptată a două lucruri, evenimente, fapte etc. Si: (pop) brodire, nimereală.
