Farmecul padurii in timp de doamna.
Era luna octombrie.Afara gerul isi depisese mantia asupra intregii paduri.
Covorase de frunze adormisera in fata casei mele.Eu stateam si privem pe geam cu picaturile de ploaie coborau din cerul intunecat spre pamant de parca plangea peste padure.
Eram singur,singur.
Doar eu imi puteam auzii gandurile nelinistiite care doreau sa iasa din mine si sa strige in toata padurea durerea nea.
Ploaia se oprise.Intr-o salbatica splendoare apare curcubeul care se face incet,incet si mai colorat printre frunzele colorate in culori calde.
Am decis sa ies afara,sa imi limpezesc mintea de gundurile mele tomnatice care nu ma lasau sa gandesc pur.Aveam o singura intrebare care ma macina :De ce atat de singur?
Toamna trece asa greu... iar eu ma afund in padure tot mai mult si mai mult... pana la iarna.
