Răspuns :
Prima secvență lirică cuprinde primele cinci versuri și exprimă refuzul cunoașterii paradisiace, raționale prin verbe la forma negativă: “nu ucid”, “nu strivesc”. Enumerația de metafore revelatorii cu multiple semnificații desemnează temele operei poetice blagiene: flori (viața, efemeritatea, frumosul), ochi (cunoașterea, spiritualitatea, contemplarea poetică), buze (iubirea, cuvântul), morminte (moarte, eternitate).
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza relației de opoziție “eu-alții”, “lumina mea-lumina altora”, deci, ca o antiteză dintre cele două tipuri de cunoaștere. Conjucția adversativă “dar”, preluarea pronumelui personal “eu” și verbul la persoana I “sporesc” afirmă opțiunea poetică pentru modelul cunoașterii luciferice. Prin comparația amplă indusă prin “întocmai cum”, cunoașterea pe care o aduce poetul în lume este asemănată luminii lunii, care, în loc să lămurească misterele nopții, le sporește. Câmpul semantic al misterului conține cuvinte și sintagme cu potențial simbolic: “nepătrunsul ascuns”, “întunecata zare”, “sfânt mister”, “neînțelesuri mai mari”.
Ultimele două versuri constituie a treia secvență cu rol concluziv. Cunoașterea poetică este, deci, un act de contemplație: “tot [...] se schimbă [...] sub ochii mei” și de iubire: “căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte”.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți alte întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!