Tema poeziei conturează un spațiu dezechilibrat, trist și dovedește influențe simboliste, întrucât înfățișează un univers morbid, închistat, sufocant, transformat într-o cârciumă: «Ard, afumate, triste felinare/ Ca într-o crâșmă umedă, murdară». În aceste condiții greu de suportat, poetul pare că se destăinuie, încearcă să își elibereze sufletul prin confesiune. Miza poeziei este evidențierea stării de dezolare a poetului într-o lume în care totul se degradează. În sprijinul transmiterii acestor stări poetul apelează la motivele poetice specifice operei sale: ploaia, singurătatea, noaptea, golul sufletesc. (...) Poetul redă viziunea sa despre lumea creată cu ajutorul corespondenței dintre cuvânt și elementele din natură. Prin urmare, stările interioare ale eului liric sunt declanșate de asocierea unor semnificații cuvintelor folosite cu sens conotativ. Spre exemplu, folosirea comparației «Ca într-o crâșmă umedă, murdară» sugerează povara care apasă într-un spațiu asfixiant, un interior limitat care denotă deprimarea și oboseala psihică.”
