Anul acesta, in vacanta de vara, parintii mei au venit cu ideea sa mergem la tara la bunici. Stiam ca de cand acestia au decedat, in urma cam cu 5-6 ani, nu a mai stat nimeni in casa lor.
Am plecat catre casa bunicilor dimineata devreme. In jurul pranzului am ajuns in satul copilariei tatalui mei. Parintii lui, oameni de la tara, au construit in urma cu multi ani, o casa mica, dar care se vedea si acum ca a fost construita cu dragoste.
Acoperisul vechi, era singurul care arata foarte bine. In rest, peretii si ferestrele erau prafuiti. In casa, toate lucrurile pareau de parca timpul de oprise in loc.
Am constat ca tata avea ochii in lacrimi cand a intrat in fosta lui camera. L-am lasat singur, dar dupa ptuin timp m-a strigat si mi-a aratat un album foto vechi cu fotografii de cand era el mic, impreuna cu bunicii mei.
Am stat cateva ore in casa bunicilor mei, timp in care mama a facut putina curatenie si ceva de mancare. Am mancat toti in curte, sub un nuc batran. M-am simtit extraordinar si imi pare rau ca nu am apucat sa copilaresc impreuna cu bunicii mei.
