Marea Unire, aniversată în ziua de 1 decembrie 1918, este cea mai importantă sărbătoare a românilor de pretutindeni. În această zi, prin efortul oamenilor de rând, a politicienilor, precum şi a unei conjuncturi internaţionale favorabile, Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. Astfel, pentru prima dată în istoria românilor provinciile istorice – Transilvania, Muntenia, Moldova, Banat, Crişana, Bucovina, Basarabia – duceau la îndeplinirea visul atâtor înaintaşi ai spaţiului românesc, exprimat metaforic prin: „Unirea în cuget şi simţire”.
Unirea provinciilor româneşti sub un singur steag, un singur nume şi un singur conducător a fost rezultatul unui proces de lungă durată. În spaţiul românesc, delimitat aproximativ de graniţele actuale ale României, populaţia băştinaşă a încercat de-a lungul timpul să se unească într-o singură organizare statală. Cea mai veche tendinţă de unire, cunoscută de istoria locuitorilor spaţiului carpato-danubiano-pontic, a avut loc în urmă cu mai bine de 2000 de ani. Sub conducerea lui Burebista, liderul geto-dacilor, vechea populaţia locuitoare a acestui spaţiu, are loc formarea primului stat care se întindea pe toată suprafaţă României de astăzi. Unirea din timpul regelui geto-dac a constituit o moştenire simbolică la care se vor raporta şi la care vor visa mai toţi liderii care s-au perindat la conducerea diferitelor provincii româneşti.
