Rezultatul procesului geologic care a afectat suprafaţa Lunii sunt craterele de impact, care au aparut atunci cand asteroizii și cometele s-au ciocnit de suprafața ei. Sunt estimate aproximativ 300 de mii cratere mai mari de 1 km numai pe partea vizibilă a Lunii văzute de pe Pământ. Majoritatea lor poartă numele unor oameni de ştiinţă, artişti şi exploratori. Anumite cratere localizate aproape de poli sunt permanent în întuneric şi frig.
Craterele se formează atunci când meteoriţi, mici bucăţi de rocă şi metal care cutreieră Sistemul Solar, cad pe suprafaţa unei planete. Din impact rezultă o depresiune circulară care este numită crater.
Baza unui crater se numeşte podea, în timp ce părţile laterale sunt numite pereți. Partea de sus a peretelui se numeste buza craterului. Atunci când un meteorit loveste o planetă (corp), de obicei scoate resturile afară. Acestea se numesc resturi provocate de impact.
Deoarece resturile sunt ejectate în fâșii, dungi, razele sunt observate încadrând un crater.
Din cauza energiei imense din timpul impactului, rocile din acel loc se comportă ca un lichid. Aceasta face ca la multe cratere mai mari să apară mici ridicături la suprafaţă în centrul craterului numite vârfuri centrale.
Craterele de pe Lună variază în mărime de la peste 200 km în diametru pană la mărimea unei portocale . Deoarece nu există condiții meteo pe Lună, singura modalitate de a se eroda un crater existent este de a fi acoperit de un alt impact sau mai multe resturi de la alte impacturi.
Craterele mai noi au margini ascuţite și sunt relativ adânci. Cele mai vechi, sunt de obicei mai puţin adânci şi au margini mai puțin distincte.
Atunci când un crater apare pe Lună, energia de lovire poate rupe în bucăti, sau chiar vaporiza meteoritul. Deci, dimensiunea craterului, este determinată de energia de impact nu dimensiunea meteoritului.
Transcri ve vrei!
Asta e in legatura cu craterele
