O zi magnifică de septembrie . Peste bolta de celestină domnea marele Ra, întruchiparea soarelui .
La marginea lacului ce purta pe suprafața sa formele sălciilor , se plimbau două umbre aproape unite , admirând jocul razelor ce parcă străpungeau suprafața lacului , tulburând-o într-un cerc de lumină .
Dar domnia lui Ra era pe sfârşite . Cu fiecare nor roşiatic pictat pe cer , clipele sale erau numărate , parcă scurgându-se dintr-o clepsidră a infinitului .
Cele două umbre , devenite acum , printr-o tainică îmbrățişare una , se asezase la umbra salciei bătrâne .
Jocul pastelat al razelor umbrea suprafața lacului . Încet , domnul cerului îşi dă ultima suflare , cea mai glorioasă , preschimbând totodată şi bolta în cristale de safir , presărate cu opale mici .
Încet , umbra celor doi se contopea cu întunericul blând din jur....
