Răspuns :
Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. A fost un război global declanșat în Europa, care a durat de la 28 iulie 1914 până pe 11 noiembrie 1918, participând peste 70 de milioane de militari, inclusiv 60 de milioane de europeni, mobilizați într-unul dintre cele mai mari războaie din istorie. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili au murit ca urmare a războiului, o rată a accidentelor exacerbată de progresul tehnologic și industrial al beligeranților și impasul tactic cauzat de războiul de tranșee. A fost unul dintre cele mai mortale conflicte din istorie și a provocat schimbări majore politice, inclusiv revoluțiile din 1917-1923 la multe dintre națiunile implicate. Rivalitățile nerezolvate la sfârșitul conflictului au contribuit la începutul celui de-al Doilea Război Mondial 21 de ani mai târziu. [5] Situația din Europa, înainte de război, era îngrijorătoare. Imperialismul, Militarismul și Naționalismul se aflau în ascensiune, iar cursa înarmărilor între marile imperii ale Europei a condus la un nivel crescut de militarizare fără precedent. Conflictele teritoriale nerezolvate au creat tensiuni internaționale, iar conflictele regionale multiple au dus la descompunerea relațiilor diplomatice. Războiul a atras în luptă toate marile puteri economice ale lumii, grupate în două alianțe opuse: Puterile Aliate sau Antanta (Imperiul Rus, A Treia Republică Franceză și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei), contra Puterilor Centrale formate din Imperiul German și Austro-Ungaria. Deși Italia a fost membră a Alianței Triple alături de Germania și Austria-Ungaria, ea nu s-a alăturat Puterilor Centrale, deoarece Austro-Ungaria a atacat-o încălcând termenii alianței. Aceste alianțe au fost reorganizate și extinse pe măsură ce mai multe națiuni au intrat în război: Italia, Japonia și Statele Unite ale Americii care s-au alăturat Puterilor Aliate, în timp ce Imperiul Otoman și Bulgaria s-au alăturat Puterilor Centrale.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți alte întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!