- Dragă copile, hai, deschide-mă!
- Cine vorbește?
- Eu, Cartea de pe noptieră!
- De ce te-aș deschide? Mama te-a pus acolo, mie nu-mi plac cărțile!
- De unde știi? Ai deschis vreo surată de-a mea?
- Nu!
- Îți cer doar să încerci, nu ai nimic de pierdut! Timpul petrecut cu mine este timp căștigat, iar parcurgându-mi paginile vei fi mai bogat sufletește.
- Doar ca să nu mă mai bați atâta la cap, te voi deschide.
-Mulțumește-ți, copile: tocmai ți-ai făcut un dar!
Dimineața, când a sunat alarma, mama a fost atât de fericită să-i găsească pe amândoi, pe fiul său și Cartea sa din copilărie, îmbrățișați.
