Zorba este un bărbat în deplină putere, însă este un tip sensibil, foarte atașat de natură. Este fericit, trăind bucuriile pe care i le oferă fragilitatea unei flori, parfumul suav al acesteia. Găsește cu ușurință paralele între om și natură, vorbind despre ploaie și despre faptul că "inima omului plânge când plouă" și de aceea trebuie să acceptăm ploaia ca făcând parte din noi, din trăirile noastre. Astfel își recunoaște și acceptă propriile slăbiciuni. Își dorește echilibru, comunicare între natură și omul care sălășuiește în sânul ei "când își vor deschide oamenii brațele pentru a îmbrățișa totul".
Știe să își reducă la tăcere Ego-ul (este lipsit de egoism) întrebându-se retoric când "își vor destupa oamenii urechile" pentru a auzi, desluși, înțelege tot ceea ce conține viață.
Pentru a se face înțeles îi destăinuie naratorului ce trebuie să facă pentru a vedea și înțelege purul, unicul adevăr și anume să nu mai țină cont de toate scrierile sale, minimizându-le, reducându-le la "terfeloage", în sensul de hârțoage ce conțin informații inutile cărora le poate distruge prin ardere, poate că atunci ar vedea, așa cum vede el, ceea ce este cu adevărat important. Naratorul, în sinea sa, îi dă dreptate, ceea ce îl face pe Zorba convingător.
Zorba este un bărbat căruia îi este la îndemână a se exprima prin dans, fiind sigur că astfel poate face pe deplin înțeles mesajul său.
