Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră al lumii, cu biotopuri variate și cu o faună ce a fost supusă unor transformări continue datorate puternicelor influențe contrarii exercitate de apele dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării Negre au toate caracteristicile apelor salmastre, au o mare variabilitate a salinității totale în corelație cu suprafața, adâncimea și sezonul, o puternică variabilitate ionică, nu numai față de Mediterana, dar și de diferitele sale părți. Ecosistemul depinde de aceste condiții hidrologice.
De la o anumită adâncime, apa mării nu mai conține oxigen decât în cantități neglijabile. Există totuși microorganisme care folosesc sulfat pentru oxidarea hranei și produc hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Ele formează un biosistem anaerob care se apropie tot mai mult de suprafață.Biologii se tem că Marea Neagră ar putea deveni o mare moartă, sulfuroasă.
Numărul delfinilor a scăzut de la 1,5 milioane de exemplare, în anii 1950, până la câteva zeci de mii de exemplare, în 2006
Marea Neagră face legătura între Europa și Asia. Granița stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz și strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părți inegale, cea mai mare parte fiind europeană. Marea Neagră este săracă în insule, având un țărm puțin dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Șerpilor și cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărțită" cu Marea Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puțin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună , fie separate de larg de curenții transversali prin cordoane litorale și transformate astfel în limane .
