Strada pustiită este scăldată în lumina slabă a lămpilor stradale. Un vânticel rece suflă frunzele gălbejite de mesteacăn de pe ramurile arginate unde își trăiseră până acum scurta, plăcuta și monotona viață. Luna strălucește abia sesizabil printre nori, dedesuptul acesteia atârnând, arareori, umbre călătoare ale graurilor.
O noapte la fel de liniștită ca oricare alta. Nicio mașină nu se mai plimbă pe străzi, niciun om nu mai iese din apartamentul liniștit în care locuiește, niciun copil de treabă nu mai aruncă dintr-o parte în alta o minge pe jumătate dezumflată de cauciuc.
Cred că am cam exagerat cu epitetele... oricum, sper că ți-a fost de ajutor! :-)
