Pe vremea aceea de mult trecută, eu eram încă un adolescent cam imatur. Cam târziu mi-am dat seama de acest lucru, cu toate că mama saraca se straduise din răsputeri sa-mi arate acest lucru. N-aveam grija zilei de mâine, luam lucrurile ca atare, fără sa-mi pese de consecințe. Abia peste trei ani aveam sa-i dau dreptate mamei, atunci când m-am văzut nevoit sa-mi caut un loc de muncă. Cine sa angajeze un băiat fără sa aibă măcar habar de ceea ce se întâmplă în jurul lui. Nu mi-a fost ușor dar încet, încet, am reușit sa prind experiență și pot sa spun ca astăzi sunt un om împlinit. Pentru acest lucru vreau sa-i multumesc mamei , pentru răbdarea de care a dat dovada, pentru faptul ca a crezut în mine.
