Este o frumoasă zi ploioasă. Picăturile de apă invadează pământul uscat. Soarele arzător nu-și mai trimite razele sale fierbinți pe pământul neted.Norii fumurii au acoperit în totalitate cerul alb.Vântul năprasnic mătura tot ce-i stă în cale.Eu sunt pe aleea îngustă a școlii, mergând alert spre casă.
Copacii bătuți de vânt și-au plecat umil crengile în speranța de a-l face pe vântul puternic să se potolească. Lumina rară a stelei arzătoare nu-și mai face simțită prezența. Mergând pe covorul ud de frunze, observ grațioasele păsări reușind cu ușurință să-i facă față vremii neobișnuit de tristă. Insectele muncitoare au evacuat rapid pământul inundat, căutându-și un adăpost stabil. Mireasma ploii toride îmbinate cu cea a naturii , formează surprinzător o nouă lume lipsită de fericire, dar nelocuită. Sunetele intense ale tunetelor pun pe fugă celelalte vietăți nevinovate. Ritmul alert în care tot peisajul mirific se transformă într-unul cu totul și cu totul respingător mă sfâșie.Gândul apăsător că s-ar putea intensifica ploaia mă sperie.
Împrejurările apocaliptice formate în doar câteva minute îmi oferă noi orizonturi de a privi natura vie, care acum urmează să moară, ciclul acesteia repetându-se lent, dar sigur.
