In doina, sentimentele transmise sunt mult mai puternice fata de alte specii. In aceasta opera, sentimentul predominant este de amaraciune, dar poate semnifica si trecerea timpului: "Am intrat far de mustata/ Si acum arunc carunteata./ Am intrat pui de roman -/ Si am ajuns mosneag batran!".
Ne putem da seama de sentimentul transmis prin blestemele omului: "Arde mi te ai codre des!", "Alei! codre blestemat!". Dar si din reprosurile acestuia ca nu a fost lasat liber pentru a si trai viata: "Dor de lume ma omoara", "sa mi vad fata dorului/ Si sa merg la mandra mea"
Asadar, sentimentul predominant din opera este cel de amaraciune, pe langa care se realizeaza si evocarea unei perioade din tineretea omului spunand ca si a pierdut o din cauza codrului, tocmai pentru a accentua tristetea sa.
