Poezia Ce te legeni..., de Mihai Eminescu, este o creaţie lirică, întrucât Eminescu îşi exprimă în mod direct sentimentele de dragoste pentru natură, starea de melancolie provocată de scurgerea ireversibilă (într-un singur sens, fără întoarcere) a timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea.
Poezia Ce te legeni... face parte din tema de inspiraţie folclorică a liricii eminesciene.
Această creaţie lirică ilustrează imaginea şi sentimentele codrului, personificat, aflat la sfârşitul anotimpului toamna, aşteptând cu tristeţe apropiata iarnă. Se sugerează, astfel, starea de melancolie a eului poetic cauzată de trecerea ireversibilă a timpului, care este ilustrată prin succesiunea anotimpurilor toamnă-iarnă, ce lasă codrul fără frunze, fără păsări, fără viaţă.
Titlul este exprimat printr-o interogaţie retorică, pe care poetul o adresează cu nostalgie codrului: „Ce te legeni?”. Tristeţea codrului este ilustrată de punctele de suspensie care îndeamnă la meditaţie, la gândire profundă privind timpul trecător.
Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic:
Versurile nu sunt structurate în strofe, deoarece poetul exprimă o idee unică şi unitară, aceea a scurgerii ireversibile a timpului, care semnifică faptul că viaţa este trecătoare. Poezia este alcătuită din două secvenţe lirice, organizate sub forma unui dialog între poet şi codru: prima secvenţă lirică o reprezintă întrebarea poetului şi a doua răspunsul codrului
Prima secvenţă lirică o constituie întrebarea pe care eul poetic o adresează în mod direct codrului, prin reluarea parţială a titlului: „Ce te legeni, codrule, / Fără ploaie, fără vânt, / Cu crengile la pământ?”.
