Soricelul de la biblioteca
=======================
Mai acum un an, mi-aduc aminte ca m-am dus la biblioteca ca sa strang material pentru o tema pe care a aveam de rezolvat la istorie.
Am urcat treptele largi de marmura ale cladirii impunatoare in care se afla Biblioteca Universitara de mai bine de un secol si iata-ma ajuns intre milioane de carti de o valoare inestimabila.
Erau trei bibliotecari care-i ajutau pe cititori sa gaseasca ceea ce voiau.
M-am dus la unul dintre ei, de indata ce-a fost liber si mi-a facut semn sa ma apropii.
I-am explicat eu de ce aveam nevoie si el, foarte bine-voitor, cu un zambet pe fata, m-a dus la rafturile unde se gaseau cartile de care aveam eu nevoie.
Mi-a dat patru carti si m-a rugat sa iau loc la o masa ca sa le studiez si sa-mi extrag din ele materialul pe care-l cautam.
Cum stateam eu la masa si rasfoiam cartile, in linistea totala a bibliotecii, ma trezesc brusc cu un soricel mic alb, chiar in fata mea, care se uita intrebator la mine.
Nu stiam cum sa reactionez. Norocul a fost ca tot soricelul m-a scos din incurcatura: s-a apropiat si mai mult de mine si s-a ridicat pe piciorusele lui delicate din spate. Era chiar foarte nostim. Am intins mana, cu precautie, spre el si nu s-a speriat. L-am mangaiat si se vedea ca-i place. Era un soricel frumos si foarte bland.
Cu el in mana mea m-am dus la bibliotecar si l-am intrebat daca stie ceva despre acea fiinta mica si dragalase.
El mi-a raspuns ca-l mai vazuse de cateva ori dar nu-l putuse prinde si se temea ca, in lipsa de hrana, va incepe sa devoreze cartile din biblioteca.
L-am intrebat pe bibliotecar daca-l pot lua pe soricel cu mine acasa.
Mi-a raspuns, mai mult decat bucuros, ca-mi si multumeste foarte mult pentru ajutorul meu.
Si uite asa m-am facut eu cu un nou prieten, soricelul meu drag si scump.
L-am dus acasa, i-am cumparat jucarii cu care se joaca mai toata ziua, printre care, preferata lui este o roata care se invarteste cand el alearga in interiorul ei.
S-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea.
