Razele jucause ale soarelui ma indemnau sa ies din casa si sa ma bucur pentru cateva ore de caldura lor prietenoasa. Nu pot sa le refuz si ma echipez repede pentru o cursa cu bicicleta pe aleile racoroase ale parcului. Admirand splendoarea naturii, care parea ca-si etaleaza frumusetile special pentru mine, un contrast puternic ma opreste in loc. Un biet copil, cu hainutele ponosite si ochii tristi si timizi incerca sa-si ascunda foamea si disperarea din privire. Ma indrept spre el intentionand sa-i dau ceva de mancare din rucsacul meu si sa-i aflu povestea de viata. Insa, de parca n-ar fi fost de ajuns greutatile evidente pe care le traia, constat ca micutul nefericit nici nu putea vorbi. Reusesc prin cateva semne sa inteleg suficient cat sa-mi ramana la inima pentru totdeauna drama lui si sa legam o prietenie cum rar se mai intalneste...
