Aşteptam cu nerăbdare să revăd frumoşii maci înfloriţi – superbe flori de un roşu aprins, pe care îi văd de departe, ca pe nişte flăcări strălucitoare ce ard, fără să se mistuie. I-am văzut pe un câmp,unde creșteau în voie,ei singuri între fire răzlețe de iarbă. Petalele lor atât de fine fluturau ca nişte aripi în adierea unui vânticel de dimineaţă.
Vântul verii șoptește povestea florii ce exprimă dragostea pasională, plină de ardoare și nerăbdare.Macii se legănă și își cântă mândria, armonia,bucuria de a fi împreună în câmpul lor-împărăție,dar se ofilesc nefericiți,când sunt rupți. De-aș rupe o floare de mac moare atât de repede și plânge în lacrimi roșii către pământ,de o las în bătaia vântului se tânguie lin, rostind balada celor care își cheamă în dor, iubirea unul către celălalt – este atâta frumusețe și atâta tristețe în plăpândele lor ființe, încât sunt o minune că trăiesc, totuși!Privesc în depărtare și roșul câmpului se unește cu albastrul cerului,amestecându-și culorile într-un violaceu ce zboară spre necuprins.Totul e un amestec de culori pus pe paleta naturii.
