"Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răsleţită pe strunele-nvechite,
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite."
"Vioarele tăcură"- personificare
"O, nota cea din urmă/Ce plânge răsleţită pe strunele-nvechite"- invocație
"o, cântul ce se curmă/Pe visurile stinse din suflete-ostenite"-invocație
"Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-aşteaptă semne, şi strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viaţă le cuprinse!"
"Arcuşurile albe"- epitet cormatic
"triste paseri"- personificare
"Ah, strunele, ce tremur de viaţă le cuprinse!"- invocație
"Şi degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate."
"degetele fine"- epitet cromatic
"umbră sclipitoare"- antiteză
"degetele fine/Păreau ca nişte clape de fildeş"- comparație
"flaute de aur"- metaforă
"imnurilor triste"- epitet
"Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură."
"Murise (...) cântul"- metaforă
"cântul de veche voluptate"- epitet
"triste şi stinghere vioarele părură"- epitet dublu
"noaptea-ntunecată de grea singurătate"- metaforă
"Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură"- metaforă
*Am extras câteva figuri de stil. Poți să mai adaugi și altele.
Succes!
