Portretul fizic și moral al acestuia este schițat din expozițiune, prin adjective care scot în evidență măreția înfățișării ” nalt la stat ”, înțelepciunea, firea deschisă ” mare la sfat ”.
Șansa comunicării cu o ființă umană se ivește odată cu apariția lui Manea. Urmărind desfășurarea acțiunii, poetul anonim îl surprinde pe haiduc, cu inima deschisă, cum întinde acestuia, plosca, îndemnându-l să ospăteze, să uite mânia și să se împace. Viclean și laș, Manea îl înjunghie mișelește, apoi fuge.
Stăpânirea de sine a haiducului reiese din siguranța gesturilor surprinse într-un moment greu pentru personajul principal ” Cumpătul că nu-și pierdea, / Mâna la rană punea ”. Relevant pentru portretul moral al haiducului rămâne și deznodământul baladei prin nota lirică și dorințele imperative formulate sub iminența ” morții negre ”. Este respingător la chip, fiind, în aceeași măsură, mutilat și sufletește.
Trăsăturile sale sunt evidențiate prin patru epitete cumulând defecte fizice și morale. Prin notarea unor detalii fizionomice semnificative ” Venea, măre, ca gândul, / Ca vântul și ca gândul, / Cu părul lăsat în vânt, / Cu măciuca de pământ ”.
Trăsăturile personajului apar prezentate direct, din perspectiva naratorului ( portretul fizic ) sau a haiducului ( teama, șiretenia ) și indirect, din fapte și vorbe ( lașitatea, aroganța, răutatea ).
