Răspuns :
Finalul romanului Maitreyi, de Mircea Eliade, descrie încercările lui Allan de a se consola, se retrage în munţii Himalaya, ultimul lui gând, cu care se şi termină romanul, este sugestiv pentru natura dilematică a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea să ştie dacă Maitreyi îl iubise cu adevărat: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.”„Nimeni n-a ieşit nevătămat din jocurile Maitreyiei. Să fie pierderea minţilor sau moartea singura ieşire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi aşa cum ne învaţă cazul lui Tristan şi al Isoldei, al lui Romeo şi al Julietei, putem fi oare absolut siguri că, Allan, care la sfârşit doreşte din tot sufletul să mai privească o dată în ochii Maitreyiei, ca să înţeleagă, n-a pierit el însuşi, în nesiguranţa şi durere? Ce mai ştim noi despre el, o dată manuscrisul romanului încheiat?! (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)
Romanul Maitreyi, de Mircea Eliade ilustrează mitul cunoaşterii şi al fericirii prin iubire, fiind şi primul roman exotic din literatura română. Despre manifestarea sentimentului de dragoste în proza lui Eliade, Gabriel Dimisianu remarcă faptul că „erosul pentru personajele lui Mircea Eliade este o zonă de confruntare maximă între voinţe şi terenul predilect de experimentări morale, de trăire-limită la care îl forţează pe indivizi, acel prea plin al sufletului şi al biologiei, aflat în expansiune”.
În concluzie, în proza lui Mircea Eliade, erosul reprezintă însăşi substanţa narativă a romanelor Maitreyi şi Nuntă în cer, dragostea fiind înţeleasă ca un act integral, ca un proces al reîntregirii umane prin făptura nou creată din fuziunea bărbatului cu femeia - recompunând perechea ideala
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți alte întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!