Răspuns :
Prima zi de școală
Era prima mea zi la școală .Eram nouă așa că nu cunoaștem pe nimeni.Ma uita in jur și vedeam copii că vorbesc , că se distrează,dar eu nu am prieteni cu care să povestesc. Mă simțeam singură cu adevărat și cred că îmi era dor de cealaltă școală.
Văzându-mă că stau singură doua dintre noile mele colege au venit să mă salute și să mă întrebe dacă vreau să fiu prietena lor . Nu aveam ori cum altă opțiune așa că de ce nu ?! Am spus da și din acel moment am creat un grup . Ele îmi tot povesteau despre scoala lor și le ascultam. Mi se părea că mi-am făcut prietene .
Dar, zile au trecut și am ajuns oare cum în prezent unde ne-am cam certat . De fapt ele eu eram doar implicata . Adică nici nu știam despre ce este vorba.Era greu să înțeleg ce anume se întâmplă.Din cate am înțeles se certau pe un băiat..Darius le înțeleg căci e chiar frumușel
Mă bucur că au reușit să se împace fiind că Darius s-a mutat la alta școală.
Am trecut prin toate minunățiile împreună...Și am promis că de acum înainte nici un băiat nu va sta în calea fericirii prieteniei noastre ..Nu puteam să-mi imaginez altfel aceste prietene !
Bafta !!

Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți alte întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!