La teatru
Într-o zi s-a anunțat un mare spectacol de teatru, iar eu ca de obicei am vrut să văd.
Am luat locuri în primul rând și așteptam să înceapă. Când a început am tăcut, pentru că eram atât de fascinat de poveste, dar s-a întâmplat să vorbesc fără să vreau:
- Mamă.... ce rochii au astea, atât de urâte! Pfff... nu mai vezi așa ceva nici în filmele străine!
- Nu e frumos să spui asta, continuă să te uiți, dar în liniște! spuse un om de lângă mine, dar eu nu l-am auzit și am continuat să critic acele actoare.
- Ce păr au....zici că nu s-au mai dus la coafor de un an de zile!
- Nu, dumneavoastră trebuie să fiți afară! spuse iarăși omul acela și de abia atunci mi-am dat seama că vorbesc cu voce tare.
- Îmi cer scuze, domnule! Nu am știut că vorbesc cu voce tare.
- Bine, vă iert! Dar data viitoare să nu se mai întâmple!
Mergând acasă am văzut un cățeluș ce avea coadă lungă și stufoasă, urechile mușcate și era tot de culoare cenușie. M-am gândit să-l iau la mine acasă, ca să nu mai stea singur pe străzi.
Ziua aceea m-am simțit prost, deoarece nu i-am lăsat pe cei din jurul meu să privească acel spectacol liniștiți.
------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sper să-ți placă, nu-i cine știe ce, dar m-am chinuit!
