Scrumbia afumată
de Charles Cros
Era un mare perete alb - gol, gol, gol,
De perete o scară - înaltă, înaltă, înaltă
Și jos o scrumbie afumată - uscată, uscată, uscată.
El vine, ținând în mâinile sale - murdare, murdare, murdare,
Un ciocan greu, un cui mare - ascuțit, ascuțit, ascuțit,
Și-un ghem de sfoară - groasă, groasă, groasă.
Apoi urcă pe scara - înaltă, înaltă, înaltă,
Și bate cuiul ascuțit - toc, toc, toc,
Sus pe marele perete alb - gol, gol, gol.
Dă drumul ciocanului - care cade, care cade, care cade;
Leagă de cui sfoara - lungă, lungă, lungă,
Și de capătul ei, scrumbia afumată - uscată, uscată, uscată.
El coboară scara - înaltă, înaltă, înaltă,
O ia cu ciocanul - greu, greu, greu,
Și apoi pleacă - departe, departe, departe.
Și de atunci scrumbia afumată - uscată, uscată, uscată,
La capătul acelei sfori - lungi, lungi, lungi
Lin se leagănă - mereu, mereu, mereu.
Am compus această poveste - simplă, simplă, simplă,
Ca să se înfurie oamenii - gravi, gravi, gravi,
Și să se bucure copiii - mici, mici, mici.
Salut!
*** Adjectivele sunt cele evidențiate prin scrierea îngroșată.
Adjectivul este o parte de vorbire flexibil care arată o însușire a unui obiect (ce fel de perete? ... mare, alb, gol etc)
