Noapte de vis...
E noapte înstelată, e caldă, liniștită.În pas vioi am ajuns în poieniță, pătura de smarald care ne va adăposti în această noapte. Privesc spre cer și văd mii de puncte strălucind, fiind singura noastră lumină ce ne-acoperă în plină noapte.
Într-un colțișor de cer stă Luna, regina lumii, veghindu-și stelele ca să strălucească veșnic pentru noi. Ca o doamnă, înclinată-n semicerc, arcuită, parcă ne șoptește s-o privim în continuare.
În liniștea acerbă doar glasul greierilor se mai aude în ecou: se cântă de fericire, de plăcere, de bucurie veșnică. Și câte unul mai sare din când în când prin ochii mei, de parcă m-ar invita la concertul lor.
Și copacii se înclină după cum îi duce vântul: ușor, elegant și lejer, toți, ca într-o aliniere se unduiesc în șuierările vântului care parcă nu se mai oprește din a bate. Mă întind ușor pe spate și deasupra mea văd un joc de lumini: micii licurici se iau la întrecere în jurul meu. Îi urmăresc pe toți și mă bucur de stropul de lumină oferit. O bufniță își cântă și ea al său imn și cu încântare prietenii mei sunt vrăjiți de al său farmec.
Ne adunăm cu toții în cerc și în mijloc, focul de tabără arde, arde, arde ... Norii de fum se înalță în spirale spre cer iar glasurile noastre cântând răsună în poiană. Clinchetul chitarelor ne acompaniază și plini de extaz începem a-i cânta doamnei Lună, care ne dirijează de pe bolta cerească.
E minunat, e liniște, e căldură sufletească: sunt prieteni, e nădejde, e încredere și bucurie. E binecuvântare ...
