S-a auzit un glas firav ,divin care mi-a cutremurat inteaga fiinta. L-am privit pe bunicul temator.Mi-a zambit si m-a rugat in soapta sa inaintez. Ne-am asezat pe o lavita invechita si , printr-o crapatura mica am zarit o raza luminoasa strabatand ca fulgerul incaperea.
-Bunicule ,ce-a fost asta?
-Stttt....e gladul ingerilor.....taci si inchide ochii....noi nu putem vedea minunea dar o putem auzi. Am ramas amandoi patrunsi de o emotie mai presus de fire. Un glas ingeresc a invadat incaperea , umpland-o de o mireasma puternica de iasomie. Era ca un cor, pareau mai multe voci si apoi ramanea doar una ,gingasa si copilaroasa care se pierdea in tacerea noastra de gheata. A durat mult. A trecut o ora, nici nu mai stiu. Glasul bunicii m-a trezit din visare.
- Hei, nazdravanilor , coborati la masa!
Bunicul a tresarit si el. M-a prins de mana si vraja parca s-a sfarsit.
-Hai, vom mai veni alta data. Cand ingerii vor mai cobori din cer.
Nu am inteles ce a vrut sa spuna .Dar stiu ca tot ce am auzit a fost real si in acelasi timp fantastic.
Poate ca fusese u n cor de ingeri, poate ca fusese un glas al unei fiinte tainice , chiar nu mai stiu .Dar ziua aceea de iarna a ramas in memoira mea pana la maturitate si va continua sa ma urmareasca toata viata.
