Povestea respectului
Am crescut frumos, alaturi de mama si tatal meu, adapostindu-ma deseori la umbra frumusetii sufletelor lor pe care mi le-au daruit fara sa ceara nimic in schimb.
Am invatat sa iubesc oamenii si natura, am invatat sa ma plec cu respect in fata celor mari dar si a celor mici , a celor neputinciosi dar si a celor puternici. Mama ma invata mereu sa fiu bland si intelegator , sa ascult si sa -mi pastrez cat mai mult inocenta aceea pe care Dumnezeu ne-o cere noua, tuturor.
Imi amintesc cu placere dar si cu emotie o zi in care, prins cu putere de mana mamei , ea m-a oprit in fata unui batranel sarman , asezat mereu in strana bisericii, asteptand in tacere un ajutor cat de mic.
"E un om mare, te rog sa il respecti."
I-am privit uimit hainele saracacioase, dar si chipul desprins parca dintr-o icoana de demult si incurajat de cuvintele mamei, l-am salutat politicos.'' Sarut mana , domnule." Batranelul m-a privit uimit de gestul meu care i se parea nefiresc, m-a mangaiat pe crestet si mi-a zambit urandu-mi sanatate si ajutor divin.
Am simtit o bucurie de nedescris. Am inteles cat e de frumos sa respecti oamenii fara sa tii seama de conditia lor sociala, fizica , economica . Asa sunt si azi , ca atunci cant mama mi-a insuflat repsectul si iubirea fata de semenii mei.
