Sursele de inspiratie sunt aceleasi ca la “Scrisoarea I”, dar mai apar in plus doua basme pe care Eminescu le-a cunoscut de la Kűnisch si la-a cules dintr-un pelerinaj prin tarile romane. Cele doua basme sunt: “Fata in gradina de aur” si “ Miron si frumoasa fara corp”. “Fata in gradina de aur” a fost prelucrata intr-un basm versificat si Eminescu a indicat ca sursa de inspiratie principala acest basm alaturi de problematica geniului in maniera schopenhaueriana.
Naratiunea ne purta in timpul basmului cand un imparat isi ascunde fiica intr-un castel pe-o stanca iar un balaur o pazea. Pe langa castel trece un zmeu care o zareste pe fata si se simte atras de frumusetea ei. Se lasa in palat luand chipul unui tanar foarte frumos si-i marturiseste fetei iubirea lui cerandu-i sa-l urmeze. Fata il refuza cerandu-i lui sa devina muritor. De aceea zmeul se urca la Dumnezeu sa-i ceara sa-l dezlege de nemurire. Intre timp aude Florin,un fecior de imparat, de fata si cu greu ajunge la palat, ucide balaurul si rapeste fata. Zmeul se intoarce si, vazandu-i pe cei doi cat se iubesc, pravaleste o stanca peste ei. Fata moare, iar Florin de durerea pierderii iubitei moare si el in cele din urma.
