Răspuns :
Nea Pandilu era pensionar, lucrase 46 de ani la Baza Tubulară, care pe
vremuri era vestită pe Valea Prahovei. Acum se odihnea, cât e ziua de mare,
privea absent la plasa lui de țânțari, și uneori , uneori chiar zâmbea..,
zâmbea fugitiv la câte-o albinuță rătăticită printre florile de liliac ... rătăcită ca
foșnetul unei amintiri uitate.
Nu visase să aibă un anticariat, dar l-a convins Cornelia, fata lui cea mică,
ajutându-l, cu răbdare și drăgălășenie să devină primul anticar al acelui
orășel de la poalele munților Leaota.
El era un om așezat, liniștit din toate punctele de vedere..., până-ntr-o zi,
când, la sfârșitul verii, se pomeni cu Lică Niculescu, zis și Forfecuță..., un
om de statură medie, dar cu o mustață neagră, înfiorătoare, și niște
sprâcene bogate, vopsite stacojiu. Acesta era un devorator de cărți, mai ales de
cărți rare. Așa se face că, în fiecare dimineață, la ora 6, Lică se prezenta la
Anticariat, așteptând cuminte, până la 6:30, să vină nae Pandilu. Apoi mai ședea
5-6 minute pe banca de la intrare și răsfoia, pedant, un ziar vechi, pătat de
firișoare de tutun, pe care scria vizibil "Dilema veche". Și se ridica încet
și-l saluta, ceremonios, pe nea Pandilu, după care se amesteca frenetic printre
cărțile, cărticelele și revistele, ce stătuseră până atunci, plictisite, pe rafturile
prăfuitului Anticariat.
Nea Pandilu privea absent, zâmbea caracteristic, aprindea o lumânare parfumată
și se tolănea în fotoliul de catifea violetă, pe care-l primise de la ambasadorul
Albaniei, într-o primăvară de pomină, când zambilele se împleteau ca niște
mirese pe marginea de sud a impunătorului său Anticariat, iar patefonul,
de la 1912, cânta gâjâit, "Scoală-mă puică din somn, că de dorul tău n-adorm ".
vremuri era vestită pe Valea Prahovei. Acum se odihnea, cât e ziua de mare,
privea absent la plasa lui de țânțari, și uneori , uneori chiar zâmbea..,
zâmbea fugitiv la câte-o albinuță rătăticită printre florile de liliac ... rătăcită ca
foșnetul unei amintiri uitate.
Nu visase să aibă un anticariat, dar l-a convins Cornelia, fata lui cea mică,
ajutându-l, cu răbdare și drăgălășenie să devină primul anticar al acelui
orășel de la poalele munților Leaota.
El era un om așezat, liniștit din toate punctele de vedere..., până-ntr-o zi,
când, la sfârșitul verii, se pomeni cu Lică Niculescu, zis și Forfecuță..., un
om de statură medie, dar cu o mustață neagră, înfiorătoare, și niște
sprâcene bogate, vopsite stacojiu. Acesta era un devorator de cărți, mai ales de
cărți rare. Așa se face că, în fiecare dimineață, la ora 6, Lică se prezenta la
Anticariat, așteptând cuminte, până la 6:30, să vină nae Pandilu. Apoi mai ședea
5-6 minute pe banca de la intrare și răsfoia, pedant, un ziar vechi, pătat de
firișoare de tutun, pe care scria vizibil "Dilema veche". Și se ridica încet
și-l saluta, ceremonios, pe nea Pandilu, după care se amesteca frenetic printre
cărțile, cărticelele și revistele, ce stătuseră până atunci, plictisite, pe rafturile
prăfuitului Anticariat.
Nea Pandilu privea absent, zâmbea caracteristic, aprindea o lumânare parfumată
și se tolănea în fotoliul de catifea violetă, pe care-l primise de la ambasadorul
Albaniei, într-o primăvară de pomină, când zambilele se împleteau ca niște
mirese pe marginea de sud a impunătorului său Anticariat, iar patefonul,
de la 1912, cânta gâjâit, "Scoală-mă puică din somn, că de dorul tău n-adorm ".
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți alte întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!