Timpul, ceva așa de trecător și de abstract. Dar oare ce e el? Valoarea îi este inestimabilă și totuși, ce este el? Ceva ce oameni-l putred fără să-și dea seama, ceva ce trece și nu se oprește. Este ca un rău ce curge neîncetat. De ce nu-i pot adăuga orei un minut sau minutului o secundă? De ce irosim timp în loc să-l prețuim când știm că trece și nu se mai întoarce?
Timpul ne este oferit ca unitate de măsură și doar pentru a avea ce pierde.
De-ai ști ce mult vreau să rămâi, timpule.. Când eram copil, nu te cunoșteam, erai o umbră ce nu o observăm. Și poate așa era mai bine.. Nu simțeam că te pierd și nu simțeam că mă stresezi. Acum am început să te cunosc, și nu știu cum să te numesc. Nu știu de-mi ești prieten sau dușman.. Nu știu de-mi ești cadou sau pedeapsă.
Aș vrea să-ți cunosc taina, aducătorul luminii și al întunericului, dar încă nu pot.
