„Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică
Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.
Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaur
Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.
Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde
Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde,
Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos,
Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos.
Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,
Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteoară,
Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor,
Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.
Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale
Cu cel râu care-n veci curge, fără-a se opri din cale,
Lunca-n juru-mi clocoteşte; o şopârlă de smarald
Cată ţintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.”
Malul Siretului - V. Alecsnadri
Obs. Mărcile eului liric:
- pronume la pers. I și a II-a
- verbe la pers. I și a II-a
- pronume și adj. pron. posesive la pers. I și a II-a
- exclamații / interogații retorice
- interjecții
Trei dintre mărcile vocii eului liric din textul citat sunt:
- „mă duc” = vb. la pers. I
- „(gândirea) mea” = adj. pron. posesiv, pers. I
- „la mine” = pron. pers., pers. I
