Eu, umeraș de haine! (monolog)
Penibile zile am ajuns să trăiesc, nu-i așa,
cumătrelor? Voi sunteți mai tinere, mai fițoase, mai necunoscătoare ...
Stați la bârfe și vă ridicați gâturile mândre, care roșii, care
gălbejite, care turcoaz, că v-a împopoțonat stăpâna casei cu rochii de
banchet și smoking-uri de firmă! Numai eu am rămas o bucată de lemn fără
culoare, uitat într-un colț de șifonier, cu un costum de mire pe mine,
vechi de 20 de ani. Dar ce sacou! Ce croială ca la carte! Ce vestă
lucioasă! Ce culoare elegantă! Eh, vremuri, vremuri! Cum am prins eu
valsul miresei și am învârtit rochia de zână, frumusețea aceea
feciorelnică, pe sub nasul invitaților, să crape de ciudă și să vadă ce
au pierdut!
Penibile zile, a propos, să ajung de batjocură în colț de șifonier! Eu, umeraș de haine!
