In aceasta poveste cele doua personaje principale au trairi asemanatoare oamenilor, iar intreaga natura este descrisa de parca ar fi desprinsa dintr-un basm: "covorul de zapada ce invelea pamantul parea acoperit cu diamante ce sclipeau mai albe decat zapada insasi". Omul de zapada traieste intr-o lume limitata, curtea casei. El se indragosteste de valvataia unei sobe, o dragoste fara speranta, deoarece conditia lui nu-i permite sa ajunga la ea. Soba face parte dintr-o alta lume, la care Omul de zapada poate doar visa. In paralel cu viata Omului de zapada, simbolizand viata omului cu suflet pur, ne este prezentata viata cainelui, care ilustreaza cum este tratat omul in societate. Cainele, pe vremea cand era tanar si ii bucura pe stapani, locuia in casa, avea mancare, caldura si se bucura de dragostea celor din jur. La batranete el a fost alungat din casa si legat in lanturi, asteptand resemnat sfarsitul, de care, spre deosebire de Omul de zapada, era constient: "Te du, te du, cum o sa ma duc si eu!..."
