Fulgii de nea
Când un întuneric complet se așterne și cerul azuriu se colorează într-un negru ca tăciunele, o armonie și o pace se așterne peste tot. Glasurile de copii se opresc, luminile se sting și luna răsare pe cer. Răsare luna cea argintie, cu mantia sa strălucitoare, luminând ușor străzile. Stelele strălucesc pe cer, ca niște îngeri care veghează peste lumea noastră. Deodată, o stea cade din cer, cu aripile ei argintii, ca o floare grațioasă de gheață. Și cum cade, într-un vals ușor al nopții, dansând încet prin aer și lăsându-se în voia vântului până când va cădea pe jos. Și, ca și cum ar fi primit un semnal, celelalte stele au început să cadă într-un dans delicat. Peste străzile triste și goale s-a așternut un strat subțire de gheață, ca o pătură subțire. Și fulgii dansau ușor pe melodia vântului ce șuiera, și repede veni dimineața. Cerul negru se coloră în azuriu deschis, nori albi ca zăpada apăruseră pe cer. Glasuri vesele de copii începură să se audă, privind pătura înaltă de zăpadă. Și cum puteai să nu zâmbești când raiul se așternuse pe Pământ?...
