Cand ma uit uneori la pisica mea - incremenita ca un Sfinx, misterioasa, cu ochii ei verzi - ma gandesc ca vechii egipteni aveau dreptate sa creada ca pisicile sunt incarnarile unei zeite. Acum ma priveste incremenita si, parca mi se face frica. Totusi, o las in pace pentru ca stiu cat de independente sunt.
Pisicile au ales sa fie in preajma noastra ca si cum ne-ar face o favoare. Si chiar o fac, fiindca ce poate fi mai drag decat o pisica torcand?
Ce poate fi mai delicat decat labuta unei pisici care incearca sa ne trezeasca dimineata?
Stiu ca lumea se imparte intre iubitorii de caini si pisici, insa este clar ca eu fac parte din cea de-a doua categorie, iar pentru pisica mea nu am decat o cale sa-i intru in gratii: sa o iubesc si sa am grija de ea.
